Senatul RESPINGE proiectul privind parteneriatul civil. Ce DREPTURI privind exercitarea TUTELEI PĂRINTEȘTI ar fi avut cuplurile

Senatul RESPINGE proiectul privind parteneriatul civil. Ce DREPTURI privind exercitarea TUTELEI PĂRINTEȘTI ar fi avut cuplurile
Publicat: 29/10/2018, 22:04

Propunerea legislativă privind parteneriatul civil a fost respinsă de senatori cu 92 de voturi, față de 11 favorabile și o abținere.

Inițial, și Comisia Juridică a Senatului adoptase, pe 23 octombrie, un raport de respingere pentru proiectul de lege privind parteneriatul civil, inițiat de Oana Bîzgan.

La Capitolul VII al proiectului de lege sunt reglementate drepturile, în cazul în care unul dintre parteneri are copii, care oferă partenerului care nu este părinte biologic dreptul de a se implica în creșterea copilului sau copiilor respectiv.

Art 39: (1) Un partener civil care este părintele unui copil are dreptul de a-și exercita responsabilități părintești față de copil. (2) Ambii părinți prin comun acord sau părinte care exercită independent tutela față de copil poate încredința temporar exercitatea responsabilităților părintești, parțial sau în întregime, partenerului civil. (3) În cazul în care responsabilitățile părintești față de un copil, menționate la alin (2), sunt încredințate pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, declarația părintelui trebuie să fie certificată de către un notar public. (4) Partenerul civil care are dreptul de a-și exercita responsabilitățile părintești față de copil este obligat să le exercite în conformitate cu prevederile legislației care reglementează familia și exercitaea responsabilităților părintești”, precizează inițiativa Oanei Bîzgan-Gayral.

Proiectul mai propunea abrogarea oricăror alte prevederi contrare cuprinse în orice alte acte normative.

„La nivelul UE, 22 de țări oferă cetățenilor posibilitatea să-și oficializeze relația de cuplu fără a fi obligați la căsătorie, aceștia având ca alternativă parteneriatul civil. Singurele state membre care nu asigură niciun fel de protecție juridică cuplurilor care trăiesc în uniuni consensuale sunt România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia (potrivit Eurostat – n.r)”, explica Oana Bîzgan în expunerea de motive a proiectul depus pe 30 martie la Senat.

Prin inițiativa legislativă partenerii care încheie un astfel de acord au dreptul de a opta pentru „regimul comunității de bunuri”, astfel ambii parteneri beneficiind de ceea ce dobândesc în timpul parteneriatului civil.

Partenerii civili au aceleași drepturi și obligații cu privire la sistemul de asigurări sociale, de sănătate, încadrarea în muncă și asistență socială ca cele prevăzute în legea civilă prin căsătorie. De asemenea, o persoană care se află într-un parteneriat civil cu un cetățean român poate dobândi cetățenia română în aceleași condiții precum o persoană căsătorită cu un cetățean român.

Inițiativa mai acordă partenerilor dreptul la decizii comune în viața de cuplu, dreptul la protecția vieții private și a vieții de cuplu, obigația de a-și acorda asistență reciprocă, și îngrijire și asistență în caz de boală și drepturi egale procedurale și statut în toate instanțele și procedurile administrative precum cuplurile căsătorite, dreptul de „a se întreține reciproc și a suporta cheltuielile conviețuirii comune, precum și în condițiile prevăzute de prezenta lege, cheltuielile conviețuirii copiilor cărăra unul dintre parteneri le este părinte, precum și a celor cărora unul dintre parteneri le este tutore”.

La fel ca într-o căsnicie și partenerii civili au dreptul să preia numele partenerului, să-și păstreze numele propriu sau să aibă ambele nume.

Senatul e prima Cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaților fiind decizională.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...